Cautare:

Info student:
[?]

  • CNP:
  • Nr. Matricol:
  • Parola:

Contact:

Rectorat:

Tel. 0256/359.198

E-mail: ued@deu.ro

Facultatea de Drept:

Tel. 0256/359.199

E-mail: drept_lg@deu.ro

Facultatea de Stiinte Economice:

Tel. 0256/359.200

E-mail: stiinte_lg@deu.ro

Astazi este: Luni, 23-Noiembrie-2020
UED » » Coordonate lugojene


 

Mai mulţi călători străini au scris despre Lugoj, l-au apreciat ca un important centru dar au subliniat şi caracterul latin al populaţiei, considerându-i pe români drept un popor rezultat din simbioza dacilor şi a romanilor. Astfel, bizantinul Priscus a consemnat aşezarea geografică a oraşului, numind Timişul drept "Thifisas". Un alt călător a fost italianul Petrus Ranzanus, originar din Palermo care fiind ambasador în anul 1488 la curtea lui Matei Corvin, a descins şi la Lugoj.

La fel de interesantă este şi admiraţia lui Giovan Andrea Gromo, care în jurnalul său a descris satele din Transilvania şi Banat, unde face substanţiale referiri la limba băştinaşilor şi apreciază că aceasta este o variantă a limbii latine. Despre oraş, Gromo spunea între altele: "În această ţară se află multe oraşe mari, deschise, sate precum castele şi cetăţi. Oraşele mai de seamã sunt Lugojul - oraş mare, deschis, prin mijlocul căruia trece râul navigabil Timiş".

Călătorul turc Evlia Celebi trece în anul 1661 prin Banat şi face un popas la Lugoj, despre care afirmă următoarele: "Lugojul este situat pe un şes pustiu, lângă pârâul Zeppel, ce se varsă în Timiş. Are o cetăţuie în formă pătrată, zidită din piatră, întărită cu palisade şi înconjurată de pârâul Zeppel, având o poartă spre răsărit şi un pod ce se poate ridica ... orasul este înconjurat de vii, grădini şi alte plantaţii roditoare. Nu are ospătării, nici prăvălii, nici şcoli".

De asemenea, Johann Lehmann, călător german în trecere prin Lugoj, în anul 1785 a fãcut următoarea consemnare: "Pe un drum frumos ridicat şi bine făcut, am ajuns la Lugoj, care în sine este foarte mare. Are o piaţă frumoasă, cu multe case frumoase. În piaţă sunt prăvălii cu neguţători greci. Oraşul, prin râul Timiş, este împărţit în două părţi. Partea germană este bine zidită, are ospătării bune, în care sălăşluiesc călătorii, deşi sunt cam departe de drum. Trecătorii peste pod, după fiecare cal, trebuie să plătească vamă. Lugojul este un loc plăcut cu locuitori joviali. În partea germană se află o cafenea cu biliard precum şi o vilă de vară, care este proprietatea contesei comandantului Soro. Doamna aceasta, în Lugoj şi în jur, are multe proprietăţi. Partea mare a Lugojului este proprietatea ei, având pământ şi vii. În viile din Lugoj sunt viţe de vie burgundă şi produc vinuri ce în bunătate întrec multe alte vinuri. Contesa are vii de assu care în bunătate este egal cu vinul de Tokai. La capătul oraşului, pe drumul ce duce spre Transilvania, în mâna dreaptă, sunt ridicate opt furci de spânzurătoare, apoi urmează un şes plăcut şi numaidecât se începe un deal înalt cu vii de ambele părţi ale drumului. Ici-colo se văd locuinţe de vară".

Din descrierea lui Johann Lehmann desprindem concluzia că oraşul se refăcuse dupã alungarea turcilor şi viaţa economică şi socială îşi făcuse apariţia, deşi între anii 1737 - 1739 o parte din Banat a avut de suferit din partea turcilor care veniseră din nou cu război. Populaţia care a sprijinit venirea turcilor a trebuit să suporte pedepse groaznice după respingerea acestora sau să se adăpostească în păduri, de unde ataca administraţia imperială.

O primă atestare a oraşului pe aceste locuri, aşa cum reiese din cronica lui Anonymus, care consemnează existenţa unei cetăţi de pământ pe malul Timişului în anul 896 şi care făcea parte din principatul lui Glad, stăpân al ţinuturilor cuprinse între Mureş şi Dunãre. Valahii de sub conducerea lui Glad se opuneau oştilor cotropitoare ungare, dar cu toată rezistenţa acţiunea lor a eşuat, Glad fiind învins şi obligat să accepte suzeranitatea regelui maghiar. Anul 1241 consemnează invazia tătarilor, care reuşesc să nimicească oastea regelui Bela al IV - lea. După plecarea tătarilor, în 1242 Bela al IV - lea dispune refacerea unor cetăţi, între care şi Lugojul, cu aceasta făcându-se şi prima atestare scrisă despre oraşul de pe malurile Timişului.

Un alt document, care datează din anul 1376 şi care este emis de regele Ungariei, Sigismund, afirmă că cetatea Lugojului este atribuită comitelui de Timiş. În alte documente, din 1379 Lugojul apare cu statutul de oraş-cetate şi are în frunte pe comandantul Nicolae Garai, numit şi castelan. Oraşul se dezvoltă şi ajunge un important punct strategic, fiind aşezat la răspântia unor importante căi de comunicaţie spre Transilvania.

Cele dintâi documente istorice despre oraşul Lugoj, pe atunci o simplă cetăţuie, datează din vremea lui Ludovic cel Mare (1369). Îl găsim apoi menţionat sub regele Sigismund, în 1428 pe când era sub stăpânirea cavalerilor teutoni. La 7 mai 1529 s-a acordat Lugojului stema municipală, având ca primari în acea perioadă pe românii Dimitrie Luca (1529), N. Luca (1546) şi Anca Gaspar (1557).

Vatra oraşului se întinde la cca. 125m altitudine, pe ambele maluri ale albiei Timişului. Cadrul este format de culoarul de câmpie al Timişului, însoţit de terase pe stânga şi mărginit de dealuri împădurite, atât la N - E cât şi la S - E.

La Lugoj primii colonişti vin în anul 1718 aşezându-se pe partea stângă a Timişului, cu administraţie proprie şi poartă denumirea de Lugojul German. Cu toate acestea, documentele vremii şi statisticile efectuate demonstrează existenţa unei populaţii majoritare româneşti în zonă. Conscripţiile urbariale atestă preponderenţa elementului autohton în localităţi. Semnalate de istoriografia ungară dar şi de cea românească, colonizările habsburgice n-au produs modificări demografice importante.

Din punct de vedere etimologic, toponimul Lugoj a primit mai multe accepţiuni. Vasile Maniu susţine că ar deriva de la latinescul lucus (pădurice de baltă). Unii istorici şi lingvişti arată că ar proveni din slavonescul lug sau luh (luncă, pădure de mlaştină). Ultima variantă se pare a fi mai plauzibilă, ţinând seama de aspectul mlăştinos din lunca Timişului. Deci lug, prin adăugarea sufixului -os ne conduce la realizarea toponimică Lugos, care a suferit transformări în epoca contemporană, ajungând la Lugoj. După opinia recentă a lui Simion Dănilă, numele topic (pronunţat local Logoj) ar proveni de la logoj, pluralul lui logoz, dublet bănăţean pentru rogoz (nume de plantă erbacee, care creşte prin mlaştini şi locuri umede, folosită la împletitul rogojinilor şi uneori la acoperirea caselor de la ţară).


 

DRAGAN GROUP